Şcoala în România

E o intrebare des auzita si stupida prin simplitatea ei (raspunsul se poate intinde pe zeci de pagini): de ce trebuie invatat la atatea materii? O fiinta umana nu poate fi ‘multilateral dezvoltata’. Fireste ca exista un prag minim de cunoastere pe care e bine sa-l atingi in cat mai multe domenii – macar pentru a nu te face de ras in timpul vreunei conversatii. Cred ca prototipul, modelul elevului perfect, asa cum il vede ministerul, e cel bun la toate cele 14-15 materii. Nu i se preda mai putin vreo materie daca e bun la altele, nu? Desigur ca nu, elevul trebuie sa fie bun la toate. Atata tot ca e imposibil sa-i si placa toate acele materii, deci ministerul tinde degeaba spre perfectiune. Absolut fiecare elev din tara va fi nemultumit de ceea ce invata, intr-o mai mica sau mare masura.

O solutie ar fi sa-l lasi sa-si aleaga singur materiile, dar e greu sa-i ceri unui copil de 15 ani sa se hotarasca ce va face in viata – eu m-am razgandit de vreo trei ori pe parcursul liceului. Asa ca ramanem cu orele obligatorii de religie, muzica si pictura. E trist ca in Romania nu se studiaza cultura muzicala sau istoria religiilor, ci ti se spune cum sa canti si cum sa te rogi. Daca n-ai voce, n-ai talent la desen sau nu vrei inca sa faci o alegere referitoare la divinitate, ghinion. In catalog, materiile sunt la fel de importante ca matematica. Argumentele in favoarea lor iau forma unor scuze, iar asta arata ca ceva merge prost – in cazul unui succes nu s-ar scuza nimeni. Ni se ofera des exemplul olimpicilor romani, prezentati an de an ca realizari ale sistemului romanesc de invatamant, dar nu e atat meritul sistemului cat e al pasiunii fiecaruia dintre ei pentru domeniul in care exceleaza.

Comunicarea, munca in echipa, spiritul de competitie, fixarea de obiective, asumarea responsabilitatilor si a esecului, administrarea termenelor-limita. Nu pot fi predate la nici o materie, dar scoala ajuta enorm la formarea lor. Nu vei lua niciodata nota pe ele, dar iti vor fi mai utile in viata decat orice compusi chimici pe care ii inveti pe de rost si ii uiti pana la sfarsitul zilei. Liceul ar trebui sa ii faca pe copii sa gandeasca, nu doar sa memoreze. Sa puna bazele si sa-i faca pe ei sa-si doreasca sa afle mai mult.. Pana atunci ii va suci si-i va intinde incat sa fie pe tiparul unei programe rigide, care e vazuta cu ochi buni doar pentru ca nu s-a obosit inca nimeni sa caute alta, dupa dictonul don’t fix it if it ain’t broken. Ei bine, e ‘broken’ de mult. Fix it.

Modernism

Ati auzit de Jackson Pollock?

Daca nu, n-ati pierdut nimic. Parintele expresionismului abstract, capodoperele sale valorand zeci de milioane de dolari. Poate ati auzit in schimb de elefantii care picteaza la unele gradini zoologice din Asia. Operele elefantilor Wanesh si Ganalee se vand pentru sume mult mai mici decat cele 140 de milioane de dolari oferite la Sotheby’s pentru capodopera lui Pollock, “No 5, 1948″, desi asemanarile sunt izbitoare. Traim intr-o lume nedreapta. Va mai dau exemplul operelor lui Barnett Newman, care urca pana la 5 milioane de dolari.

Ei bine, lupta profanilor impotriva modernismului are si un erou, pe numele sau Paul Jordan-Smith. Prin anii ‘20, Jordan-Smith, de ocupatie scriitor, a decis sa le joace o farsa criticilor de arta care refuzasera expunerea unui tablou realist al sotiei sale, pe motiv ca nu se incadra in noile tendinte. A facut rost de o panza si de niste pensule vechi si s-a pus pe treaba. Rezultatul: tabloul de mai jos, pictat probabil in cateva ore – cu pauze de tigara.

Pentru a fi mai convingator ca pictor, si-a insusit un pseudonim misterios (Pawel Jerdanowitch) si a lansat curentul “disumbrationist” – numit astfel pentru ca in picturile sale nu existau umbre. Criticii de arta l-au imbratisat pe acest “Jerdanowitch” imediat ce a reusit sa-si expuna prima pictura, comparandu-l cu Gauguin sau Cezanne si oferindu-i ample spatii in revistele de specialitate.

A seeker and a restless spirit, he cannot content himself with the beaten paths. He has done some beautiful portraits, then some very original strange symbolical works: Exaltation, Illumination, Adoration, very personal compositions, where the artist represents things by symbolizing feelings from his own angle which puts him among the best artist of avant-garde by a formula excluding any banality.

Constructed on a large scale, in masses, with care to mark the contrasts rather than the exact perspective, the paintings by Jerdanowitch have a very interesting decorative character.

This artist has distinctly individual manner in representing people and objects, and uses the brush to symbolize the sentiments. In this he is sometimes a little literary and is not satisfied with merely plastic phase of art, tries to express psychology. This preoccupation seems to be the dominant interest of a young and new school.

Spre dezamagirea lor, “scoala disumbrationista” a fost inabusita in fasa de catre creatorul ei, plictisit probabil sa isi bata joc de atatea galerii de arta.

Ma intrebam mai demult cum pot contempla unii minute in sir o panza alba cu un punct negru in mijloc,  numind-o “arta”. Neintelegandu-i, credeam ca sunt cunoscatorii unui secret pe care mie nu mi-l impartaseste nimeni. Am renuntat sa mai caut raspunsul, fiind lasat atata amar de vreme pe dinafara. Intrebarea e ce sa apreciem, creativitatea in forma pura sau doar impreuna cu talentul de a picta?